2004 Nicolás Massú şi Fernando González câştigă titlul olimpic în turneul de dublu masculin, la JO de la Atena, după victoria în cinci seturi din finala disputată împotriva germanilor Nicolas Kiefer şi Rainer Schüttler; era prima medalie olimpică de aur din istoria participării statului Chile.
2004 Înotătorul american Michael Phelps câştigă cea de-a şasea sa medalie olimpică de aur la JO de la Atena, chiar dacă nu înoată în finala la 4×100 m mixt; ştafeta SUA realizează un nou record olimpic, cu timpul de 3:30,68.
2004 Ştafeta feminină a Australiei câştigă titlul olimpic la 4×100 m mixt; cvartetul compus din Giaan Rooney, Leisel Jones, Petria Thomas şi Jodie Henry corectează recordul mondial la JO de la Atena (3:57,32).
2004 Africa de Sud îşi trece în palmares al doilea titlu în Turneul celor Trei Naţiuni, la diferenţă de puncte; Springboks au acumulat cu un punct mai mult decât Australia, după victoria realizată în faţa Wallabies, scor 23-19, pe teren propriu, la Durban; australienii au realizat trei eseuri faţă de cele două ale Africii de Sud, însă Percy Montgomery a transformat cinci lovituri de pedeapsă pentru Springboks.
2008 Ulterior victoriei în finala de la Atena, sprintera jamaicană Veronica Campbell-Brown îşi trece la activ un al doilea titlu olimpic consecutiv, după ce o devansează cu 19 sutimi de secundă pe americanca Allyson Felix, la JO de la Beijing.
2008 Înotătorul olandez supravieţuitor al cancerului Maarten van der Weijden câştigă ediţia inaugurală a maratonului de 10 km la înot în ape deschise; el este cronometrat în 1:51:51,6, la JO de la Beijing.
2008 Perechea americană Misty May-Treanor şi Kerry Walsh câştigă finala disputată împotriva chinezoaicelor Tian Jiathe şi Wang Jie (21-18, 21-18), în concursul olimpic de volei pe plajă şi repetă succesul repurtat cu patru ani mai devreme; ele nu au pierdut niciun set la JO de la Beijing.
2008 Americanii realizează tripla la 400 m, la JO de la Beijing; LeShawn Merritt câştigă aurul (43,75 secunde), fiind urmat de Jeremy Wariner şi de David Neville.
2008 Japonia învinge Statele Unite cu 3-1 în finala turneului olimpic de softball, la JO de la Beijing.
2008 Daniëlle de Bruijn contribuie cu şapte goluri la victoria surprinzătoare a Olandei în faţa Statelor Unite din finala turneului olimpic feminin de polo pe apă, la JO de la Beijing.
2008 Atacanta Carli Lloyd înscrie în prelungiri, iar Statele Unite înving Brazilia cu 1-0 în finala turneului olimpic feminin de fotbal feminin, la JO de la Beijing.
2010 Noua Zeelandă îşi trece în palmares cel de-al zecelea trofeu în Turneul celor Trei Naţiuni, cu o etapă rămasă până la final, după ce înscrie două eseuri în ultimele trei minute şi învinge Africa de Sud, scor 29–22, în cel dintâi meci test disputat pe stadionul FNB din Johannesburg.
2016 Kevin Durant contribuie cu 30 de puncte la aurul olimpic câştigat de echipa de baschet a Statelor Unite în finala fără istoric (96-66) în faţa Serbiei, la JO de la Rio de Janeiro.
2016 Alergătorul kenyan Eliud Kipchoge câştigă aurul olimpic în cursa de maraton la JO de la Rio de Janeiro; cronometrat în 2:08:44, africanul îi învinge pe Feyisa Lilesa (Ethiopia – 2:09:54) şi pe americanul Galen Rupp (2:10:05).
2016 Brazilia câştigă pentru a treia oară aurul olimpic la volei masculin, la JO de la Rio de Janeiro, după victoria cu 25–22, 28–26, 26–24 din finala cu Italia.
Istoria sportului
Istoria sportului: 21 august
Previous ArticleAzi în sport: 21 august