Editorial, Editorial Andrei Niculescu

GIROUD ȘI FRANȚA LUI MBAPPE

Foto: Facebook Franta

Editorial | Andrei Niculescu

Când Franța a luat titlul suprem în 2018, Oliver Giroud a fost mai degrabă ținta ironiilor decât a laudelor. Elogiile au mers atunci spre Mbappe, spre Griezmann, spre Pogba, la Olivier au ajuns glumele, multe dintre ele proaste, cu un omor discutabil de malițios, pornite din statistica seacă, dar ușor de folosit ca argument: nouarul  (de atunci) campioanei mondiale nu doar că n-a dat niciun gol, dar n-a nimerit nici măcar o dată poarta adversă pe parcursul turneului final. Chiar și-acum, la mai bine de 4 ani distanță, zerourile acelea îl urmăresc pe atacantul Milanului și-l însoțesc prin diverse comentarii, în diverse ocazii. În special atunci când ratează. Căci, ce să vezi, Olivier Giroud mai și ratează.

Spre deosebire de antrenorii de canapea sau de bar, tehnicienii adevărați, iar Didier Deschamps e clar unul dintre ei, au alte repere. Selecționerul Franței a obosit la acel moment explicând cât de important a fost rolul lui Giroud și cât de puțin contează totuși statisticile. Ironiile și criticile n-au încetat căci, nu-i așa, ce s-ar face sportul ăsta fără miliardele de antrenori din fața televizoarelor. Giroud însă și-a văzut de treabă pe unde a jucat, a devenit al doilea marcator din istoria ”naționalei” Franței după Henry și doar revenirea lui Benzema l-a scos oarecum din contextul formulei ideale din mintea lui Deschamps. Revenirea lui Karim și unele declarații ușor picante la adresa lui și a lui Kylian Mbappe după Europeanul din vara trecută. 

Giroud însă are rolul lui. Pe care l-au știut cei de la Milan când au forțat transferul. L-au știut și cei de la Inter, căci și Inter l-a vrut, încă de pe vremea lui Conte, dar n-a găsit o cale să-l convingă. Nu e Benzema, asta e clar, nu e genul acela de atacant combinativ, asociativ, nu e Lewandowski, nu e Mbappe, nu e nici măcar Ibrahimovic, deși Zlatan e singurul cu care se aseamănă din punct de vedere fizic. E însă un marcator și, mai ales un muncitor în folosul celorlalți. E un jucător de lot, de vestiar, extrem de util chiar și la 36 de ani (la sfârșitul lunii), căci un om care a câștigat atâtea în cariera lui poate ajuta colectivul în acest sens. Chiar și un colectiv dificil, cu multe orgolii, unii ar zice fițe, precum cel al Franței.

În mod normal, părerea lui Didier Deschamps față de Giroud n-ar fi trebuit să se schimbe. Totuși nici el, ca fotbalist, nu s-a schimbat. Cu toate astea, de la Euro, Giroud a fost o singură dată chemat printre ”Les Bleus”, în martie. Și-atunci, ca și-acum, Benzema era accidentat, și-atunci, ca și-acum, Giroud și-a făcut treaba. Adică a dat gol. Joi a mai făcut un pas spre recordul de goluri deținut de Thiery Henry, astfel că e foarte aproape de a deveni cel mai important marcator din istoria ”naționalei”. Ceea ce, să recunoaștem, nu-i deloc puțin lucru, căci Franța e totuși Franța pe harta fotbalului mondial. În mod normal ar trebui să reușească, acel normal ține însă de ideile lui Deschamps. Dar, oare, și de ale lui Mbappe? 

ROLUL LUI MBAPPE

Aici intrăm într-o altă dimensiune. Rolul lui Kylian la echipa națională e lesne de identificat. E numărul unu, fără niciun fel de dubiu. Mulți au pus absența lui Giroud de la convocări, atunci când Benzema era apt, pe seama acelei răceli apărute între el și atacantul lui Real Madrid, ca o completare a celei dintre el și Mbappe. Deschamps a negat, evident, dar nici n-a fost foarte limpede. ”Răspunsul îl veți avea în două luni”, s-a arătat misterios Deschamps atunci când a fost întrebat despre prezența lui Giroud în Qatar. ”Orice aș spune se va interpreta, așa că nu zic decât că-n fotbal totul se poate schimba foarte rapid”, a mai adăugat.

În mod normal, Mbappe n-ar avea de ce să se opună. Rolul lui Giroud, fie și ca back-up pentru Benzema, e important și nu poate fi negat. Iar Mbappe își dorește, evident, să câștige, iar un atacant precum cel al Milanului nu poate decât să ajute în acest demers. Însă atunci când vine vorba de orgoliu, mai ales în cazul unor astfel de mega-fotbaliști, logica noastră, a celorlalți, dispare. Deja despre Mbappe se zice că la PSG a schimbat antrenorul, că a pus directorul sportiv, că și-a pus un prieten șef la comunicare, că a contribuit la plecarea unora și venirea altora în lot, că-i cam poartă sâmbetele lui Neymar, deși în acest caz micul război nu-i atât de ușor de câștigat, Ney nefiind chiar un oarecare. Se știe, nu se mai zice, căci sunt imagini, că își ceartă zdravăn colegii care nu-i pasează (Hakimi, culmea, cel mai bun prieten al lui) ori că, sunt statistici, evită să le paseze decisiv lui Neymar și Messi.

Cât despre conflictul lui Mbappe cu șefii federației, pe motiv de sponsori și poze oficiale, e un alt capitol cunoscut și comentat. Foarte sensibil la ce i se cuvine lui, Kylian nu pare prea interesat de alții, pentru el vechile reguli nu se aplică, vechile contracte nu contează, trebuie schimbate. Pentru că altfel… nu se știe. Între noi fie vorba, domnul Mbappe nu e deloc deranjat de muntele de bani ce-i vine dinspre Qatar, o țară suficient de aproximativă atunci când vine vorba de drepturile omului, de drepturile minorităților ori de drepturile celor cu anumite orientări. Tot între noi fie vorba, acest ultim aspect ar trebui totuși să-l preocupe, dacă e să ne îndreptăm privirea cu mai multă atenție spre partenera (?!) din viața de zi cu zi. 

Zic să rămânem la fotbal! Ovațiile pe care Giroud le-a primit la ieșirea din teren din partea publicului de pe ”Stade de France”, ce l-au făcut probabil pe veteranul atacant să aibă un soi de deja-vu al cu ceea ce i se mai întâmpla pe ”Emirates” din Londra, ovațiile acelea așadar ar trebui să fi fost suficiente pentru Deschamps. Concluzia, într-un fel, a tras-o Varane: ”Olivier e orice, dar în niciun caz o problemă”. Nu știu însă dacă l-a întrebat și pe Mbappe.

Previous ArticleNext Article

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *