În ianuarie, Katelyn Ohashi făcea furori pe internet. Exerciţiul său la sol primea nota maximă şi avea zeci de milioane de accesări online. În ciuda celebrităţii recente, gimnasta americană de la UCLA a anunţat că va prezenta un program nou, din a cărui coloană sonoră va fi scos muzica lui Michael Jackson.
La 21 de ani, Ohashi, sportiva cu origini germane şi japoneze, primea cea dintâi notă de 10 a anului, în al doilea concurs al sezonului. Pe lângă piesele Tinei Turner, o adaptare celebră a nu mai puţin renumitei “Proud Mary”, sau “September” a grupului Earth, Wind & Fire, coregrafia sa mai propunea o compilaţie care-i urmărea cariera lui Michael Jackson, cu minifragmente din “I Want You Back”, “Dirty Diana” sau “Do You Remember”.
Pe măsură ce înregistrarea video căpăta tot mai multe vizionări, Ohashi devenea tot mai cunoscută. A apărut în paginile New York Times, Rolling Stone și People, sau la ABC News.
Au urmat alte patru note maxime pentru campioana națională la sol. Pe cât de mândră era de exercițiul ei perfect, pe atât de mult a impresionat-o documentarul HBO “Leaving Neverland”, în care Michael Jackson este acuzat că ar fi abuzat sexual cel puţin doi copii. Astfel că a înlocuit exerciţiul cu unul realizat pe muzica Tinei Turner, a lui Beyonce şi Janet Jackson.