Editorial | Andrei Niculescu
”Esto es el Madrid”, a zis Guardiola după terminarea meciului de marți și dacă nici el, tradițional inamic al grupării ”blanco”, nu știe ce înseamnă asta, atunci nimeni nu mai știe. Căuta să pară liniștit, vorbea despre cât de frumos a fost meciul pentru un spectator sau telespectator neutru (și chiar a fost splendid), dar se vedea că-i supărat, frustrat mai degrabă. Apucase să consemneze câte ceva și luni, la conferința de presă de dinainte de joc, când vorbea de istorie și de forța pe care istoria, a se citi sala de trofee, ți-o oferă. Nu-i însă un actor atât de bun Pep și în niciun caz nu-i un spectator sau telespectator neutru. E parte implicată, iar din acest punct de vedere senzația că și-a lăsat adversarul să scape cu viață pesemne că-l va măcina până la returul de miercurea viitoare. De văzut dacă nu cumva și după.
Să încerci să explici ceea ce s-a întâmplat marți pe ”Etihad” e aproape imposibil. Ține foarte mult de acea legătură aproape mistică, de care eu unul am mai scris de zeci de ori, a acestui club, vorbesc aici de Real Madrid, cu competiția supremă. Vă ofer un element statistic: în ultimele 5 partide de Champions League, cele din primăvară așadar, spre poarta lui Courtois s-a tras de 99 de ori! Orice altă echipă ar fi fost deja eliminată, mai puțin Real Madrid, care nu doar că nu e eliminată, nu doar că a scăpat cu bine de pe ”Etihad”, ba chiar are șanse mari de a merge în finală. Iar acolo cam știm, din 16 finale a câștigat 13. Orice altă echipă condusă cu 2-0 la jumătatea primei reprize, care a mai și scăpat la mustață din alte două situații limită, s-ar fi prăbușit. Mai ales la cum se derulau lucrurile în iarbă. Nu și Real Madrid. Orice altă echipă ar fi luat golul de 4-2 așa cum l-a luat ar fi continuat să ia. Nu și Real Madrid. Pentru că e Real Madrid.
Să încerci să explici cum o echipă care dă 4 goluri și joacă precum a făcut-o City se va duce la retur cu un stres maxim, e posibil. Fiindcă s-a mai făcut. Inclusiv după meciul cu Liverpool din campionat, când ”cetățenii” meritau mai mult decât acel 2-2. Iar Liverpool e un pic altceva în filmul acestei primăveri. Logic ar fi ca imediat după fluierul lui Istvan Kovacs (pe care nu l-am uitat, dar oricum îl laudă toată lumea, n-ar avea rost s-o mai fac și eu) Guardiola și Beguiristain să-i sune, în același timp (merge pe Zoom), pe Haaland, pe tatăl lui Haaland și pe Mino Raiola și să le mărească oferta. Sau, de ce nu, să-l sune pe Lewandowski și pe Pini Zahavi (impresarul), care nu cred că ar zice nu. City are nevoie ca de aer de un marcator adevărat, unul care să intimideze prin simpla lui prezență, căci de creat echipa crează mult, dar și irosește mult. Poate părea stranie o discuție de genul ăsta la capătul unei partide în care City a dat totuși 4 goluri, dar dacă apărarea nu te ajută așa cum ar trebui, mizezi doar pe cartea ofensivei. Iar la cum s-a prezentat defensiva Madridului marți seară cele 4 goluri sunt puține.
Atacul Madridului, în schimb, a fost iar la înălțime. Benzema + Vinicius = Benzicius. Și, evident, egal ”love”. Dar înseamnă și altceva. Exact acea capacitate de intimidare de care aminteam mai sus. Golul lui Vinicius e un exemplu în sensul ăsta, căci o cursă de 70 de metri terminată cu gol e foarte rară în zilele noastre. Intimidați de Benzema, oamenii rămași să acopere autoexcluderea lui Fernandinho l-au lăsat pe Vinicius aproape să intre cu mingea în poartă, ceea ce, orice analiză a fazei s-ar face, e ilogic. ”Benzicius” a devenit deja un tot unitar, iar asta ar trebui odată și-odată studiat, apropo de ”love”, căci n-a trecut chiar așa de mult de când Benzema își îndemna colegii să nu-i mai paseze lui Vinicius. ”Benzicius” își știe valoarea, știe ca nu e nevoie decât de o fază pentru a lovi decisiv și mai știe că această fază nu are cum să nu apară în 90 de minute, dacă echipa e pusă corect în teren, nu ca la Paris în turul cu PSG.
Ce va fi la Madrid, vom vedea. Poate că nu așa de multe goluri ca la Manchester, dar în niciun caz un meci de genul celui disputat de City cu Atletico, pe ”Metropolitano”. Va reveni Casemiro, care e important, Alaba va avea timp să se refacă, dar Ancelotti nu va scăpa de dileme în privința formulei de start. La City va reveni Cancelo, care e important, Walker va avea timp să se refacă, dar Guardiola nu va scăpa de frustrări. Căci știe și el ceea ce știu și au simțit destui: 90 de minute pe ”Bernabeu” sunt foarte lungi, 120 de minute, eventual, devin eterne, iar ”remontada” e cuvântul ce se mulează fantastic pe tricourile albe într-un astfel de scenariu.
În jocurile pe calculator de pe vremuri erau acele vieți, vă amintiți nu? Aveai câteva la început, dar dacă nu știai cum să le utilizezi erai nevoit s-o iei de la capăt. Câte vieți are Real Madrid, nu știe nimeni. Pentru că aici nu vorbim de jocuri pe calculator. Ci de Champions League. Care pentru Real Madrid înseamnă viață.