Editorial | Antal Putinica
Nu vând nimic, nu este anunț publicitar și nici text de promovare pentru brandul Stellantis. Nu scriu nici măcar despre lux sau bogăție, deși poate ar fi momentul, având în vedere câte yachturi de sute de milioane de dolari bucata NU vor ajunge anul acesta în rada Monaco Yacht Club, pentru etapa de Formula 1, din luna mai. Din puținele mele amintiri despre limba latină, mi-a rămas și acest dicton cuprins în Biblie: Fiat Lux!
Să se facă lumină!
Tocmai ce am trecut prin weekend-ul de Paște, sărbătorind învierea Domnului. Lumina este simbolul acestor zile, o lumină ce nu are nimic de-a face cu soarele. Este lumina cunoașterii, lumina ce alungă întunericul și teama. Lumina ce “a pătruns dintr-o dată întregul univers și a copleșit întunericul, scufundându-l parcă în adânc.”
Ca un păgân odinioară (fiind mai necredincios de felul meu) contest cele de mai sus și îndrăznesc o blasfemie: în motorsport, lumina nu a fost de la bun început. A ajuns ceva mai târziu.
Cunoașterea derivă din lumină, cel puțin așa îmi place să cred. Așadar nu încalc simbolistica celor religioase. Și totuși, nu mă simt în largul meu, intru într-o zonă de inconfort ce mă pune pe gânduri. Nu de frica Bisericii, ci pur și simplu pentru că am descoperit cât de târziu a ajuns lumina în motorsport.
Am început încă de acum 2 secole să producem mașini electrice sau modele hibrid (Porsche-Lohner, 1898). Și totuși, farurile erau numai simple lumini de poziție, cu flacăra alimentată de acetilenă și cu o oglindă pusă în spatele luminii pentru a o reflecta înainte. Adevăratele faruri alimentate de energie electrică aveau să vină ceva mai târziu, în 1915.
Odată introduse în cerințele de serie, farurile automobilelor au oferit o libertate la care numai se visa acum 100 de ani. Noaptea nu mai reprezenta o opreliște, întunericul fusese alungat!
Însă în aceea perioada începuseră și cursele auto. Chiar si cursele de Grand Prix! Iar aici lumina a ajuns mai târziu. Mult mai târziu!
Lumea Nouă a fost mai deschisă și a îmbrățișat mai devreme ca Europa cursele nocturne. Era incitant să vezi, rulând sub lumina farurilor celor din audiență, cum se întrec temerari pe plaja din Daytona. Nu cred că apucai să vezi prea mult (încerc să mă pun în pielea celor de pe margine), zăreai poate câte un crâmpei din ceea ce se întâmpla în viteză în fața ochilor, însă cu siguranță erai cuprins de o emoție covârșitoare, indusă de senzații aparte. Și aveai o poveste de spus peste ani.
Cine nu a stat, oare, o noapte pe malul mării, la lumina unui foc chior, și nu a retrăit mai apoi momentul toată viața?
Fenomenul a luat amploare. “Credincioșii” voiau acum lumină pe circuite. Iar Nascar-ul a găsit rapid o soluție la îndemână: a adus generatoare uriașe, pe platforme trailer, ce furnizau lumină câtorva stâlpi amărâți puși ici colo pe unele piste ovale, alese pe sprânceană. Camioanele transportau aceste generatoare unde se putea, în special în sud, și astfel am avut ceva lumină pe circuite (și implicit curse de noapte) încă de la sfârșitul anilor ’70.
Cursele de noapte erau mult mai spectaculoase și asta s-a văzut imediat: public numeros, degrevat de obligațiile zilnice, cu potențial pentru after-party și consum. Rețeta, împrumutată din fotbalul american, era una perfectă.
În 1992, proprietarul Charlotte Motor Speedway a decis să instaleze o instalație nocturnă permanentă. În acest sens, a cheltuit 1.7 milioane de dolari (în condițiile în care construcția unui superspeedway era între 3 și 4 milioane de dolari!). Musco Lighting și-a asumat această sarcină, deloc ușoară, și a deschis drumul primei nocturne de circuit: 1200 de corpuri de iluminat au blagoslovit cu harul lor circuitul și au făcut din noapte, zi.
În 1998 a urmat Daytona iar în prezent 17 din cele 29 de circuite folosite în sezonul Nascar au instalație nocturnă.
Compania Musco Lighting a primit și primul contract adevărat “european”. Ghilimele sunt binevenite pentru că, deși urmează să vorbim despre MotoGP, primul circuit care a găzduit o etapă moto nocturnă a fost … Losail, tocmai în Qatar! În 2008, 44 generatoare de 13 megawați fiecare au fost pornite pentru a alimenta cele 3600 de corpuri de iluminat, ce au îmbrăcat în lumină pista de 5 kilometri și jumătate.
Cursele “europene” se desfășoară după un alt tipar, comparativ cu cele americane. A fost nevoie de multă lumină, mult mai multă (calculele sunt prea complexe pentru a detalia), pentru ca fiecare metru pătrat de asfalt să primească aceeași intensitate luminoasă, astfel încât să nu deranjeze piloții.
Oh, am uitat un amănunt esențial: și să nu facă umbre!
Același an 2008 a fost și primul an cu un Grand Prix nocturn de Formula 1: Singapore. Un circuit stradal în mijlocul orașului asiatic, cu a sa unică panoramă de oraș al viitorului. Când am comentat pentru prima dată în acel weekend, acum 14 ani, am rămas marcat pentru totdeauna. Îmi amintesc și acum cât de greu mi-a fost să rostesc primele cuvinte.
Marina Bay Sands, simbolul acestei curse, sprijină cu ale sale 3 picioare înalte de sute de metri o esplanadă a cerului Sky Park fabuloasă. Am descoperit pentru prima dată un tablou cum mi-am imaginat numai în copilărie că se poate întâmpla, dar într-o poveste S.F. pe Marte.
A venit și dubla victorie a lui Doru Sechelariu în formula BMW Pacific (un român, primul câștigător al unei curse pe acele străzi!!!) iar Singapore m-a câștigat pe viață. Abia aștept să revenim anul acesta, se va întâmpla în octombrie.
Singapura, orașul leu, a fost rege pentru câțiva ani. În prezent, am ajuns la 4 circuite cu nocturnă în F1. Niciunul în Europa. FIAT LUX!