Novak Djokovic s-a oprit în sferturile de finală ale turneului de tenis de 1.000 de puncte de la Shanghai, învins în două ore și patru minute de Stefanos Tsitsipas. Grecul, aflat pe locul șapte ATP, a câștigat duelul cu scorul de 3-6, 7-5, 6-3, astfel că sârbul, lider mondial la această oră, nu-și va putea apăra marele trofeu cucerit în ediția precedentă.
Novak Djokovic nu pierduse niciun set în cele două meciuri disputate la Shanghai, în actuala ediție. În turul doi, în care a intrat în concurs, l-a învins pe canadianul Denis Shapovalov (scor 6-3, 6-3), în vreme ce în optimi a dispus de americanul John Isner (7-5, 6-3).
Vă recomandăm vlogurile axate pe tenis: DROP SHOT (Cristi Petre) și SMASH(Dragoș Suciu).
Tsitsipas i-a eliminat pe canadianul Félix Auger-Aliassime (cu 7-6, 7-6) și pe polonezul Hubert Hurkacz (7-5, 3-6, 7-6).
În semifinale, Stefanos Tsitsipas va juca împotriva rusului Daniil Medvedev, clasat pe poziția a patra ATP, un alt jucător din categoria „next gen” care va evolua în Turneul Campionilor de la finalul anului, organizat la Londra. Tsitsipas (21 de ani) tocmai s-a calificat în premieră la competiția celor mai buni opt tenismeni ai lumii, în vreme ce Medvedev (23 de ani) și-a câștigat biletul în urmă cu o lună.
Vă recomandăm secțiunea cu evenimente LIVE, precum și secțiunea cu vloguri de pe SportExtra.