Editorial | Andrei Niculescu
Pe la sfârșitul lunii februarie, scriam tot aici despre ”Barcelona și noua sa realitate”. Catalanii câștigaseră la Napoli după, la acel moment, cea mai bună prestație sub comanda lui Xavi și lumea începuse deja să se gândească la posibilitatea câștigării trofeului. Unul ce nu fusese luat niciodată, nici măcar când se chema Cupa UEFA și care deschidea ușa spre faza grupelor Champions League din sezonul viitor, adevăratul obiectiv totuși al echipei. Ulterior a venit victoria de pe ”Bernabeu”, iar gândurile de după Napoli s-au transformat brusc în mici aroganțe, mai ales din partea președintelui Laporta, care are uneori tendința să derapeze spre un comportament de genul ăsta.
Surprinzător, căci vorbim totuși de cineva cu experiență uriașă în fotbal, Xavi s-a lăsat și el antrenat în aceste ”drifturi” verbale venite dinspre biroul președintelui. Deja nu mai vorbea doar de victorii ci și de stilul prin care ele trebuie obținute, de obligația de a juca un fotbal estetic, filozofic să-i zicem. E în regulă să ai astfel de aspirații și astfel de discurs, dar mai în regulă ar fi să-ți dai seama, cu uriașa ta experiență ca jucător, că o echipă precum Barcelona nu se reclădește în câteva luni. Mai ales în situația în care se află astăzi, din toate punctele de vedere.
Și a venit momentul Frankfurt. Cel al unui duș rece, al trezirii la realitate. Barcelona s-a trezit învinsă acasă, nu neapărat în fața propriilor fani, căci meciul a părut jucat pe un teren neutru, de ocupanta locului 9 în Bundesliga, pe care tocmai o bătuse Freiburg, care nu fusese în stare să învingă codașa Greuther Furth și care bifase ultimul succes la începutul lui martie, cu o altă nou promovată, Bochum. Și nu doar că s-a trezit învinsă, ci a fost mai degrabă cotropită la toate capitolele, căci rezultatul final, 2-3, e oarecum mincinos, de vreme ce la un moment dat posibilitatea unui 0-4 era cât se poate de pregnantă. Eintracht nu e un club oarecare în Bundesliga, reprezintă un oraș foarte puternic din punct de vedere economic, poate cel mai puternic din Germania, are trofee interne câștigate, are o Cupă UEFA, o finală de Cupa Campionilor pierdută cu Real Madrid, dar astăzi e nu e forță a Bundesligii. Nu e Bayern, nu e nici măcar Dortmund sau Lepizig, n-are fotbaliști de calibru, are un antrenor, Glasner, ce privea spre Xavi – s-a văzut asta de foarte multe ori în transmisie – cu o admirație nedisimulată, dar s-a autodepășit fantastic în această dublă manșă, ajutată find și de renumele adversarului. Barcelona e un club mare, e o motivație în sine, care invită orice pe oricine de la un club precum Eintracht la autodepășire. Ceea ce s-a și întâmplat, majoritatea făcând meciul vieții.
NEVOIA DE UN SUPER-STAR
Barcelona de azi nu e mai slabă ca în februarie, dar nici după 4-0 în ”Clasico” nu era mai bună ca Real Madrid. E o echipă în reconstrucție, iar atunci când reconstruiești ceva se mai petrec și accidente, momente în care munca se frânge și trebuie s-o iei de la capăt. Nu-s catalanii chiar în situația de a o lua de la capăt, sunt însă în situația de a învăța din erori. Ce s-a întâmplat cu Eintracht e o lecție, iar acum Laporta și Xavi au aflat pe pielea lor ceea ce simt cei de la PSG sau City, că a reconstrui e la fel de greu cu a construi. Ba chiar uneori e mai simplu să dărâmi și s-o iei de la capăt, dar la fotbal nu e chiar ca la blocuri, căci vorbim de oameni nu de betoane. Catalanii au crezut că reconstrucția s-a terminat, vorbeau deja de performanțele ce musai vor veni în sezonul viitor, iar unii dintre ei, cu Laporta în frunte, visau chiar la titlu în acest sezon, la 12 puncte fiind de Real Madrid.
Iar paralela între Barcelona lui Xavi de azi și Barcelona lui Guardiola din sezonul 2008-2009, pe care mulți încercau s-o facă, e complet eronată. Pep a preluat echipa în vară, nu pe parcursul sezonului, îi avea în lot pe proaspeții campioni europeni (cu Spania) Xavi, Iniesta, Puyol, un campion mondial și un caracter precum Thiery Henry, o bestie precum Eto’o, plus, cu el poate trebuia să încep, un Messi ce tocmai decolase spre cariera stelară ce avea să urmeze. Azi, Xavi se bazează pe niște tineri ce au cam ars etapele, fără îndoială, dar tot tineri rămân și pe un grup de veterani ce încearcă să-l ajute cum pot, dar nu prea pot întotdeauna din motive de vârstă. Mai degrabă comparația ar trebui făcută cu Barcelona lui Rijkaard, care a avut nevoie de 3 ani și câteva transferuri bine făcute pentru a câștiga Champions League.
E de presupus că Barcelona va intra în lupta pentru titlu în sezonul viitor, dar are nevoie ca de aer de ceva în plus. De un superstar, de un fotbalist care să intimideze adversarii. Nu se poate baza pentru asta pe Pique sau Busquets, Pedri, Ansu Fati, Ferran Tores și Gavi mai au până acolo, De Jong nu e genul, Dembele nici atât, Aubameyang este totuși doar o variantă de rezervă, la fel și Depay, iar Adama Traore impresionează doar prin fizic, pare mai degrabă apt pentru acele concursuri de tras camioane cu dinții, spart cărămizi cu capul și rupt lemne cu antebrațul decât pentru o centrare de calitate. Totul se rezumă însă la calcule, la bani, opțiunile nu-s multe. Haaland pare imposibil la ce comisioane se vehiculează, Lewandowski și Salah costă și ei destul, iar Bayern și Liverpool nu i-ar lăsa să plece atît de lesne dacă nu vor izbuti să-i convingă să prelungească. Începând de azi, eu n-aș exclude varianta Messi în acest sens și ceva mă face să cred că vom mai vorbi despre asta.
BARCELONA CUCERITĂ DE NEMȚI
Două vorbe și despre ceea ce s-a întâmplat în tribune. Detalile sunt importante în fotbal, iar detaliul ăsta a jucat un rol foarte important la acest meci retur. Xavi și jucătorii săi se așteptau la o atmosferă de meci mare, când colo au nimerit într-una stranie. Ca și când ar fi intrat în propria casă și ar dat peste niște oaspeți neinvitați, instalați unii comod în dormitor, alții cu picioarele pe masă în sufragerie și care oaspeți i-ar fi luat în primire din start: ”auzi, dacă tot ai venit, du-te și tu să cumperi niște bere că deloc nu ești pregătit pentru asta”. Poate așa se explică faultul infantil făcut de Eric Garcia după nici 200 de secunde de joc, care a influențat ot jocul ulterior, pesemne că băiatul încă se gândea dacă nu cumva a greșit locația.
Acum se caută vinovați, dar cine a fost pe ”Camp Nou” măcar o dată știe că stadionul a devenit demult al tuturor. Inclusiv la ”Clasico”, doar că acolo e plin de turiști din multe țări, de oameni dornici să vadă pe viu un asemenea eveniment și sunt capabili să plătească bani grei pentru asta. Eu personal știu destui, iar ”Clasico” la fața locului am comentat zeci, la Barcelona sau Madrid, și știu despre ce vorbesc. Locurile pe ”Camp Nou” au devenit ca apartamentele pe ”Airbnb”, se închiriază, iar prețurile nu-s deloc mici. Cu un meci de genul ăsta, un ”socio” vechi al Barcelonei, ce a văzut la viața lui destule partide de impact și se poate lipsi de una cu Eintracht, și-a plătit taxa pe sezonul viitor. În principiu nu e voie să faci asta, practic nu te controlează nimeni, căci ar fi greu să urmărești zeci de mii de oameni dacă sunt ei cei de pe acel abonament. În plus mai sunt și multele bilete rămase libere, achiziționate din timp de diverse agenții, care ulterior sunt revândute cu un profit bunicel. Iar atunci când adversari sunt englezi, nemți, olandezi sau din țările nordice, cu atât mai bine. E un pui de scandal acum la Barcelona, conducerea se face că nu știe nimic, Laporta zice că e surprins și că e ceva inacceptabil, dar situația nu e nouă și era cunoscută. S-a nimerit doar să fie acum acest meci contra unui club cu fani extraordinari, capabili să cheltuie bani pentru pasiunea lor, dornici s-o facă după ostracizarea din timpul pandemiei, plus că era și începutul mini vacanței de Paștele catolic.
Într-un fel și ceea ce s-a întâmplat în tribune tot o trezire la realitate este.