NEWS

Andrei Stoica, ultimele antrenamente înaintea galei ONE de la Kuala Lumpur

Mai sunt doar câteva zile până la meciul pe care Andrei Stoica, de patru ori campion mondial la kickboxing, îl va avea în Asia de Sud-Est contra unui adversar venit tocmai din cealaltă parte a planetei.

Andrei Stoica (32 de ani), poreclit „Mister K.O.”, va lupta în gala ONE – Mark Of Greatness contra brazilianului Anderson Silva (44 de ani), programată vineri, 6 decembrie, în Kuala Lumpur și care va fi transmisă în direct pe Sport Extra.

Fight week! Vineri voi reprezenta din nou România într-un super fight de excepție, în cadrul uneia dintre cele mai mari…

Publicată de Andrei Stoica pe Luni, 2 decembrie 2019

Andrei Stoica, pe care îl recomandă atât performanțele din wushu, cât și parcursul de excepție din cadrul galelor SuperKombat, vrea să dubleze succesul din aprilie, când s-a impus clar în lupta cu olandezul Ibrahim El Bouni din cadrul ONE Championship.

„A fost a 50-a victorie din cariera mea de kickboxer profesionist. Nu știu dacă sunt multe sau puține, însă sunt obținute cu multă muncă, sacrificii, dedicare și pasiune”, a spus Andrei Stoica după victoria din gala desfășurată în Manila, Filipine.

One Championship este cea mai importantă organizație de arte marțiale din Asia.

Previous ArticleNext Article

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *