Editorial | Antal Putinica
Într-o lume a vitezei (și nu mă refer strict la viteză pură, ci la modul în care se întâmplă, global, totul în prezent) uităm mult prea repede. Cred că este un mecanism de autoapărare, altfel nu îmi explic. Pur și simplu apare prea multă informație zilnică iar creierul nostru sterge datele vechi pentru a ne proteja de suprasarcină. Dar cine nu își aduce aminte istoria, și mai ales NU O APĂRĂ, riscă să dispară în vârtejul “Cancel Culture” modern.
Acum 110 ani, Henry Coandă se ridica de la sol pentru prima dată în istorie cu un avion cu reacție. Probabil, nu își mai aduce aminte nimeni (și nu vreau să îi jignesc pe cei care o fac), a dispărut până și din cărtile de istorie. Nu așteptați știrile tv, nu cred că o va face careva. Nu căutati pe internet, nu o să găsiti decât câteva articole în romană. Vechi! Atât de popularul site wikipedia nici măcar nu îi pomenește numele la “istoria motorului cu reacție”! Încet dar sigur, a fost ascuns de-a lungul anilor, după britanicul Frank Whittle și germanul Hans von Ohain. Poate, într-o răzbunare naivă, nici nu ar fi trebuit să le pronunț numele celor 2, însă o fac tocmai pentru a puncta diferența de aproape 2 decenii între ce a făcut Coandă și istoria “scrisă”.
Expus la Paris în 1910 în “Le Salon de la Locomotion Aérienne” – ediția a doua, prins în broșura ce anunța programul la capitolul curiozitatea anului, biplanul “Coanda 1910” a strâns de la bun început mulțimea în jurul său, așa cum remarca cu mândrie Traian Vuia … Fac o paranteză. Era și el prezent, un alt român căruia istoria nu i-a dat deloc dreptate. Printr-o curioasă coincidența, atât lui Coandă cât și lui Vuia zborurile le-au fost considerate simple salturi în aer. Evident, primul zbor autopropulsat a fost astfel trecut în dreptul unor americani, frații Wright, al căror “avion” era un simplu planor, împins pe o șină pentru a căpăta viteză. Poate sunt subiectiv in descriere, dar nu avea nici o legătură cu monoplanul “Vuia I”, cu ale sale caracteristici clare de avion modern: motor dedicat, creat de la zero; tren de rulare; ridicare de la sol prin forțe proprii; comenzi pentru deplasarea pe toate axele. Așa cum au recunoscut si britanicii, pentru scurt timp, în literatura de specialitate a vremii: “the first man-carrying monoplane of basically modern configuration”.
Poate vă întrebați cum am ajuns la Coandă și ce legătură are asta cu lumea sporturilor cu motor? Asemenea lui Vuia, Henri Coandă a fost mai întâi de toate inventator. Sute de brevete și invenții care își găsesc utilitatea și în prezent și care acoperă un spectru extrem de larg. Pe mine mă interesează ce a observat în 1910, la acel prim zbor cu reacție, și care a condus la “efectul Coanda”, brevetat în 1936. Un efect Coandă devenit obligatoriu, până nu demult, în proiectarea și construcția mașinilor de curse moderne, inclusiv monoposturile din Formula 1. Sebastian Vettel își datorează mare parte din titlurile mondiale difuzorului stil Coandă, peste care “sufla” evacuarea pentru a genera efectul descoperit de român.
În prezent, acest difuzor este interzis, însă efectul Coandă, care lipește “o vână de fluid de o suprafață apropiată, abătând-o de la drumul drept” este folosit parțial pentru a atrage tubul de curent din spatele monopostului spre aripa spate.
Dacă tot am ajuns la automobile, sunt curios câtă lume a auzit de Dumitru Văsescu, care speria caii șaretelor pe străzile din Paris în 1880 cu al său automobil cu motor pe aburi (și care avea roți cu spițe și îmbrăcate cu cauciuc). Sau de Aurel Perșu, inginerul român care a proiectat in perioada interbelică revoluționarul “automobil aerodinamic”, construit în formă de picătură de apă, cu roți încastrate și caroserie din aluminiu – soluții împrumutate mai târziu de Mercedes, care a monopolizat istoria cu “Săgețile de argint” în cursele anului 1954. Soluția inginerului român Perșu venise, din nou, cu 2 decenii mai devreme.
Și mai este un motiv, unul care m-a făcut să aștept până astăzi publicarea acestui articol. Data istorică: 16 decembrie 1910, legată de Coandă și de care sper că nu am uitat cu toții, în febra cumpărăturilor zilnice și a dorințelor mici pe care le avem de sărbători. Eu, de Crăciun, îmi doresc să fiu mai bun. Bun român! Nu e nimic greșit în a te mândri cu înaintașii țării tale, pe care NU AVEM VOIE SĂ ÎI UITĂM! Așa cum mă mândresc și cu cei contemporani, despre care am amintit pe comentariul ultimei etape din Formula 1. Nu am greșit când am spus atunci, nu greșesc nici acum: în 2020, am avut și români campioni în Formula 1! Și dacă mă uit bine pe ce am scris, noi, românii, suntem campioni de mai bine de un secol. Doar că mai uităm, din când in când.