GO Radio News

8 iulie / Știrile serii @ GO Radio

  • Jucătoarea română de tenis Simona Halep, locul 7 mondial, s-a calificat luni fără emoţii în sferturile de finală ale turneului de la Wimbledon, după ce a trecut cu 6-3, 6-3 de Cori Gauff (SUA, 313 WTA).
  • Perechea formată din românul Horia Tecău şi olandezul Jean-Julien Rojer s-a calificat luni în sferturile de finală ale probei masculine de dublu a turneului de Mare Şlem de la Wimbledon, după ce adversarii lor, argentinienii Maximo Gonzalez/Horacio Zaballos, au abandonat când erau conduşi cu 7-6 (7/1), 3-6, 7-5, 4-3.
  • Preşedinta Federaţiei Române de Nataţie şi Pentatlon Modern (FRNPM), Camelia Potec, a declarat, luni, la sediul Ambasadei Republicii Coreea la Bucureşti, că aşteaptă o medalie de la Robert Glinţă şi calificarea lui Daniel Martin la Jocurile Olimpice din 2020 cu prilejul Campionatele Mondiale de nataţie care se vor desfăşura între 12 şi 28 iulie în oraşul sud-coreean Gwangju.
  • Înotătorul român Daniel Martin a declarat, luni, la sediul Ambasadei Republicii Coreea la Bucureşti, că a fost foarte aproape să realizeze baremul pentru Jocurile Olimpice din 2020 în două rânduri, iar acest lucru îi dă încredere că va reuşi calificarea la Tokyo în cadrul Campionatelor Mondiale de nataţie care se vor desfăşura între 12 şi 28 iulie în oraşul sud-coreean Gwangju.
  • Robert Glinţă, cel mai valoros înotător român al momentului, a declarat, luni, la sediul Ambasadei Republicii Coreea la Bucureşti, că o medalie la Campionatele Mondiale de nataţie de la Gwangju (12-28 iulie) ar reprezenta pentru el “o catapultă de lansare” pentru Jocurile Olimpice de la Tokyo de anul viitor.
  • Universitatea Craiova şi-a prezentat, luni, noul echipament de joc pentru sezonul 2019-2020, în cadrul unei conferinţe de presă în care fotbalistul Mihai Roman a afirmat că speră să fie “tricourile de campioni” în Liga I.
  • Clubul Sepsi OSK Sf. Gheorghe a anunţat, luni, printr-un comunicat remis presei, că s-a despărţit de directorul sportiv Bokor Janos.
  • Managerul general al Universităţii Craiova, Marcel Popescu, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, că în perioada următoare la echipă vor mai fi aduşi doi jucători, un fundaş central şi un mijlocaş central, care vor fi trecuţi pe lista UEFA pentru a putea evolua în Europa League.
  • Campioana Chinei, Shanghai SIPG, a confirmat luni transferul atacantului austriac Marko Arnautovic, de la clubul englez West Ham United, relatează Reuters.
  • Selecţionerul Algeriei, Djamel Belmadi, consideră că echipa sa poate câştiga Cupa Africii pe Naţiuni 2019, chiar dacă nu este cotată printre favorite, relatează Reuters.
  • UEFA a ţinut să dezmintă, luni, zvonurile conform cărora ar fi invitat selecţionata de fotbal a Argentinei să participe la turneele organizate sub egida sa, informează agenţia EFE.
  • Echipa masculină de sabie a României, în componenţă cu Răzvan Ursachi, Sorin Eftimie, Răzvan Stănescu şi Mădălin Bucur, s-a clasat pe locul 4 în concursul pe echipe din cadrul ediţiei a 30-a a Universiadei de vară de la Napoli, după ce a fost învinsă în meci pentru medalia de bronz de Franţa cu 45-37, informează FR de Scrimă.
  • Gigantul judoului mondial, francezul Teddy Riner, cu zece titluri mondiale în palmares la categoria +100 kg, a închis definitiv poarta unei participări la Mondialele de la Tokyo (24 august-1 septembrie), deşi a revenit victorios pe tatami la Grand Prix-ul de la Montreal, după o pauză de 20 de luni, relatează AFP.
  • Liderul WTA, australianca Ashleigh Barty, principala favorită, a fost eliminată surprinzător, luni, în optimile turneului de la Wimbledon, al treilea de Mare Şlem al anului, după ce a pierdut în trei seturi, 3-6, 6-2, 6-3, în faţa americancei Alison Riske (55 WTA).
  • Portarul spaniol Pau Lopez, de la Betis Sevilla, va efectua luni vizita medicală la AS Roma, înainte de a semna un contract cu echipa antrenată de portughezul Paulo Fonseca, relatează EFE.
  • Jucătoarea chineză de tenis Shuai Zhang s-a calificat luni în sferturi de finală la Wimbledon, la capătul unui meci de trei seturi cu ucraineanca Daiana Iastremska, 6-4, 1-6, 6-2.
  • Jucătoarea americană de tenis Serena Williams, locul 10 WTA, cap de serie nr. 11, s-a calificat, luni, în sferturile de finală ale turneului de la Wimbledon, al treilea de Mare Şlem al anului, după ce a trecut în două seturi simetrice, în optimi, 6-2, 6-2, de spaniola Carla Suarez Navarro (31 WTA).
  • Antrenorul echipei de fotbal Parma, Roberto D’Aversa, şi-a prelungit contractul cu gruparea până în 2022, a anunţat clubul italian.
  • Bayern Munchen aşteaptă un prim transfer major pe piaţa europeană pentru a trece la acţiune şi a întări echipa în vederea noului sezon, a indicat luni preşedintele consiliului director al clubului german de fotbal, Karl-Heinz Rummenigge, citat de Reuters.
  • Jucătorii spanioli de tenis Rafael Nadal (locul 2 ATP, cap de serie nr. 3) şi Roberto Bautista-Agut (22 ATP, cap de serie 23) s-au calificat lejer luni în sferturile de finală ale turneului de la Wimbledon, al treilea de Mare Şlem al anului.
Previous ArticleNext Article

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *