EDITORIAL, EDITORIAL ANTAL PUTINICA

5 STELE, ALL INCLUSIVE

Editorial | Antal Putinica

Este un weekend al tuturor stelelor în Nascar. Cursa ALL-STAR este găzduită de Texas, ca și anul trecut, cu al său primitor oval de 1.44 mile. În joc este prestigiul personal al fiecăruia. Ah, și premiul de 1 milion de dolari!

Pentru a visa măcar la un astfel de cec, nu ajungi să primești “telefonul” (făcut celebru în filmele de Hollywood) dacă nu ești vreun pui de câștigător în Nascar: campion (en-titre sau trecut), câștigător de etapă în ultimii 2 ani sau de stage în prezent – dar la cât omogen este platoul actual vorbim practic despre toată lumea din sezon!

Formatul calificărilor pentru acest weekend diferit s-a schimbat, formatele aparte pentru cursele Open și Race s-au modificat și ele, însă toate aceste detalii tehnice contează mai puțin.

Interesant mi se pare faptul că americanii, cu toată tradiția lor, au ținut să vadă și un “altfel” de cursă Nascar. Au dorit schimbarea iar acest aspect nu a scăpat ochiului fin al sponsorului Winston. Cel care, de fapt și de drept, a ridicat în urmă cu 4 decenii Cup Series la rangul actual, de business de miliarde.

Astfel, în 1985, a apărut această cursă-concept. Sponsorul a numit-o “The Winston”, însă odată cu interzicerea reclamelor la tutun, a devenit imposibilă păstrarea poreclei. Și am trecut prin varii forme și încercări, până la varianta actuală: ALL-STAR RACE, urmată de un indicativ al ediției, scris în cifre romane – încercare de a stabili nivelul acestui eveniment undeva, roată la roată, cu celebrul Superbowl.

În 2022, Nascar ALL-STAR RACE poartă indicativul de XXXVIII.

Ediția trecută, cea cu numărul 37, a fost câștigată de Kyle Larson. Acesta a plecat din pole în urma unei trageri la sorți (îți trebuie și noroc, e clar!), s-a numărat printre câștigătorii de segment alături de coechipierii Bowman, Byron și Elliott, plus un rătăcit Ryan Blaney, și apoi l-a depășit pe Brad Keselowski pe finalul celor 100 de tururi pentru a încasa milionul.

A fost a doua victorie în ALL-STAR RACE a lui Larson, “Young Money” obținând cecul și în 2019, alături de team-ul Chip Ganassi Racing. Sunt puțini cei care au 2 victorii ALL-STAR, deși numele celor ce s-au impus de-a lungul timpului sunt uriașe: Walltrip, Elliott, Earnhardt, Labonte, Wallace, Gordon, Bodine, Stewart, Johnson, Harvick, Logano sau Busch.

Anul acesta, cursa ALL-STAR numără 125 de tururi, împărțite însă pe 4 segmente, nu pe 6 ca anul trecut: primele 3 stage-uri a câte 25 de tururi fiecare plus șarja finală de 50 de tururi, la limită de rezervor plin.

Recunosc, am intrat în atmosfera festivă încă de la începutul săptămânii, când am aflat de transmisie. Imediat, mi-am scos “de la naftalină” pălăria de cowboy și pistoalele. Însă abia acum, când scriu aceste rânduri (sâmbăta, între antrenamentele și calificările Formulei 1 de pe Barcelona) am realizat un lucru: data de 21 MAI înseamnă mai mult decât o simplă zi de sărbătoare.

Evident, spun și eu la mulți ani tuturor celor intrați sub patronajul sfinților Constantin și Elena. Cu eleganță, mă înclin! Poate așa ar fi fost frumos să încep.

Însă 21 mai a fost, în anul 1950, ziua în care s-a dat al doilea start în Formula 1 modernă! Pe străzile principatului Monaco, am avut cursa noastră ALL-STAR: debut Ferrari și prima victorie de Grand Prix pentru Juan Manuel Fangio. El Maestro, cu a sa micuță Alfetta, a câștigat în fața puternicelor Ferrari, Maserati sau ERA.

Primul titlu mondial din istoria F1 avea să ajungă în cele din urma la “Nino” Farina, cel ce câștigase cu Alfa Romeo 158 etapa de debut de pe Silverstone. Maestrul Fangio avea să se răzbune anul următor, cu primul din cele 5 titluri mondiale obținute cu 3 constructori diferiți. Până astăzi, Juan Manuel Fangio rămâne invincibil, cu a sa statistică record de aproape 50% curse câștigate, din toate starturile luate de argentinian în Formula 1.

Nu vreau să divaghez. ALL-STAR este mai degrabă o afacere în Nascar. Însă una care își merită banii, până la ultimul cent. Culmea, cursa ALL-STAR se va încheia cu o singură stea strălucind deasupra celorlalte. Mă uit în sus, spre drapelul texan și mi se pare firesc.

Previous ArticleNext Article

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *